Simona Halep și-a schimbat din nou componența staff-ului, renunțând la portughezul Carlos Miguel Sales, cel pe care îl cooptase în echipa sa înaintea turneului de la Indian Wells.
În locul acestuia a fost adus fizioterapeutul Andrei Cristofor, anunță ziarul Ring. Cristofor a mai lucrat cu Halep și în 2014.
Numărul 2 WTA se află în această perioada la Madrid, acolo unde se pregătește alături de tehnicianul Darren Cahill, deși a fost eliminată de la turneul organizat de Ion Țiriac în capitala Spaniei.
Simona va reveni pe teren săptămâna viitoare, atunci când va evolua la Roma.